Fostul coleg de cameră al lui Bastian Schweinsteiger de la naționala Under 21 a Germaniei, Mimoun Azaouagh, a aderat la curentul salafit, un curent care produce tot mai mari probleme în Germania. O sursă din serviciile secrete germane a confirmat pentru Bild că fostul jucător e sub observație
Pe când avea doar 20 de ani, adică la mijlocul deceniului trecut, Mimoun Azaouagh era considerat unul dintre cei mai talentați tineri din Germania. Fiul unui fost jucător marocan, actualmente kit manager la FSV Frankfurt, în liga secundă, tânărul Mimoun era convocat la naționala germană, care tocmai deschidea porțile tinerilor care s-au născut în Germania din familii de imigranți sau locuiau în Germania, precum Mesut Ozil, Sami Khedira, Mario Gomez sau Jerome Boateng. Printre ei se număra și Mimoun Azaouagh, un mijlocaș ofensiv marocan, prototipul jucătorului creativ care face ravagii în ultimii ani în fotbalul mondial. Coleg de cameră cu Bastian Schweinsteiger, Azaouagh a jucat șase meciuri pentru naționala Under 21 a Germaniei între 2003 și 2004, dar nu a reușit să se impună. Transferat de Mainz de la FSV Frankfurt, acolo unde a început fotbalul, Azaouagh a impresionat atât în 2.Bundesliga, cât și în prima ligă și a fost achiziționat de Schalke. Nu s-a adaptat la Gelsenkirchen, iar de aici cariera sa a apucat o traiectorie descendentă, marocanul jucând la Mainz, Bochum și apoi la Kaiserslautern, de unde s-a și retras în 2014.
10.000 de salafiți în Germania
Acum, Azaouagh a revenit pe prima pagină a ziarelor din Germania, însă din motive diferite de fotbal. Tabloidul Bild a descoperit că în anul în care s-a lăsat de fotbal, Azaouagh a descoperit religia și a început să distribuie exemplare ale Coranului pe străzile din Frankfurt, acolo unde locuiește alături de familia sa. Potrivit sursei citate, Azaouagh a aderat la curentul salafit, o doctrină sunnită, care câștigă tot mai mulți adepți în Germania. Deutsche Welle a scris în ediția electronică despre creșterea numărului de salafiți din Germania de la 3.800 în 2013 la aproape 7.000 în 2014, unele surse susținând că există chiar și 10.000 de salafiți pe teritoriul Germaniei. Interesant e că doar o mică parte dintre aceștia sunt fanatici religioși, dar aceștia reușesc, potrivit sursei citate, să convingă și salafiți moderați să se alăture. „Ei vor să impună în Germania șaria și să fondeze un stat islamic. În acest scop sunt gata să recurgă la violență împotriva celor de alt crez”, notează Deutsche Welle.
Dacă Azaouagh este un salafit moderat sau e pe cale să devină un jihadist, momentan nu se știe. Însă Bild a contactat o sursă din interiorul serviciilor secrete germane, care a confirmat că marocanul și-a schimbat viața: „Da, departamentul de securitate cunoaște această problemă, iar el este ținut sub observație”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER